Domeniul Dracula Danes- un loc de vis, unde uiti de jungla urbana si te redescoperi pe tine si familia ta.Centrul Ecvestru Dracula Danes

Domeniul Dracula Danes se afla la o fuga de cal de Sighisoara, singura cetate medievala din Europa care este locuita si astazi

Activitatea cotidiana este tot mai solicitanta. Termene  scadente, tensiune, stress, toate se aduna. La un moment dat simti ca trebuie sa iei o pauza, sa evadezi din jungla urbana, sa mergi undeva unde sa uiti de toate grijile si sa fii iar cu familia ta, de care  nu ai mai avut timp in ultima vreme. 

Si pentru ca evadarea sa fie memorabilia ar trebui:

·         Sa participi la un  mic team building cu familia ca sa recuperezi din timpul pierdut departe de ea,sa faci putina miscare dar fara eforturi deosebite (nu-ti doresti sa-ti prelungesti concediul de odihna cu unul medical..);

·         Sa aduca si celor mici si celor mari o bucurie aparte, ceva pe care nu ati mai experimentat de multa vreme;

·         Sa va bucurati de natura, de apa, de plante si animale,in conditii de cazare si masa decente;

·         Sa puteti sa pescuiti sau sa vizitati locuri de o frumusete aparte, vestite in Europa;

·         Sa nu fie prea departe/ greu de ajuns.

Echitatie pe Domeniul Dracula Danes

Ei bine, acest loc exista si nu e in Franta, pe Valea Loirei,nici in Austria, ci in Romania, la 5 km de Sighisoara. Este Domeniul Dracula Danes ***.

Compus din Pensiunea Dracula DanesCentrul Ecvestru Dracula Danes si Hanul Dracula Danes, clasificate la nivel de 3 margarete fiecare, Domeniul Dracula Danes debordeaza de energie pozitiva, te asteapta sa-ti incarci bateriile si te poate ajuta sa atingi toate obiectivele de mai sus si chiar mai mult de-atat.

Fie ca mangaiati poneii impreuna cu cei mici, calariti (pentru prima data) alaturi de jumatatea voastra, faceti plimbari cu trasura/pe jos, pescuiti sau faceti baie in piscina, toate aceste activitati nu fac altceva decat sa stranga legaturile intr-o familie impartita intre servicii, scoli/ obligatii profesionale si sa aduca putina miscare in viata moderna dominata  de sedentarism.

Atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari, calul, fie ca e ponei/ alta rasa, poate aduce o bucurie imensa, indiferent ca il mangai, il ingrijesti sau il calaresti.

 Copiii crescuti in oras vor vorbi si vor radia de fericire reamintindu-si aceste experiente pana cand vor primi noile jucarii de Craciun. Echitatie la Dracula Danes

Tu si jumatatea ta veti privi cu jind caii si la un moment dat, unul din voi isi invinge teama si incaleca. Strange nervos fraiele, isi incordeaza fiecare fibra din corp (desi instructorul ii spune sa–si relaxeze partea de sus) si porneste. La pas. Dupa jumatate de ora cu instructorul si calul, e déjà un alt om. Sigur pe el, scruteaza mandru zarile. A descoperit ca universul nu se reduce doar la urechile calului, pe care le-a fixat intens in ultimile 30 minute (rugandu-se sa le vada mereu la acelasi azimut)  si ca de sus, de pe cal, poate sa vada mai departe decat per pedes. Atunci va insista catre celalat ca nu e chiar atat de periculos cat pare si sa urce pe cal.

 

 

 

Experienta este unica si orice lucrare neterminata la lucru/ death line iti dispare din minte. Nu mai este altceva decat prezentul, tu si calul, acest animal extraordinar (de ce nu l-am descoperit mai devreme?)  si o bucurie coplesitoare.

Garantam ca la voi, cei mari, aceste amintiri vor rezista si dupa cadourile de Craciun :).

 

Si daca totusi, intelepciunea va spune sa multumiti frumos, dar sa nu dati curs invitatiei de a calari, puteti sa faceti o plimbare – in siguranta- cu trasura. Din cate am observat, persoanele care au optat pentru acest mijloc de explorare a imprejurimilor, erau la fel de bine-dispuse si au mancat cu aceeasi pofta ca si cele care au calarit, motiv pentru care, am tras noi concluzia ca trebuie sa fi fost ceva care le-a placut si in acelasi timp le-a consumat din calorii. O fi fost aerul de pe la noi...

Pe Domeniul Dracula Danes, natura e la ea acasa oriunde te-ai uita si pe langa cai avem o  mica gradina zoo si o stana.Ca urmare, cei mici , dar si cei mari, isi pot petrece timpul in mod placut urmarind si interactionand cu locatarii de aici. 

Pentru conditiile de cazare va puteti fac o idée din fotografiile care fac mai mult de 1000 cuvinte, iar despre meniu, nu va faceti griji, puteti savura atat bucate traditionale ardelenesti, cat si specialitati culinare internationale.Numai sa ne spuneti ce preferati.

 

 

 

 

 

 

 

 

Amatorii de pescuit isi pot petrece timpul  practicand acest sport pe lacul de laHanul Dracula Danes, timp in care doritorii de drumetii pot face excursii in zona , pot vizita Sighisoara, un loc incarcat de istorie, vestit in Europa si care e la 10 minute distanta, sau Viscri, cu biserica saseasca fortificata renovata de  fundatia patronata de Printul Charles, aflata la nici o ora de mers.

Sighisoara e usor accesibila din orice parte a tarii si odata ajunsi aici, puteti spune ca ati ajuns la Domeniul Dracula Danes.

Dupa un  sejur petrecut pe Domeniul Dracula Danes, veti constata ca si in Romania, in Ardeal,sunt oameni si locuri deosebite, care te pot face sa te simti bine in timpul concediului, sa uiti de grijile cotidiene si sa te bucuri cum nu ai facut-o de mult, alaturi de cei dragi.

Va asteptam cu drag!

Iar daca nu puteti veni in sezonul acesta, trimiteti linkul prietenilor, sa mearga ei si sa va povesteasca apoi, ca cineva care a vazut cu ochii lui, cum a fost:)).

Domeniul Dracula Danes

Spune-ţi opinia

Numele dvs:


Opinia dvs: Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Nota: Rău           Bun

Introduceţi codul din imagine:





Puteti solicita informatii suplimentare /retine / comanda produsul Domeniul Dracula Danes.

Numele dvs:

Adresa de e-mail:

Telefon:

Mesaj:

Introduceţi codul din imagine: